Campioana la baschet masculin „U” Mobitelco BT Cluj a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, de formația BC Mureș, scor 54-76 (24-41), în derbiul etapei a 19-a a Diviziei A.
Mureșenii au debutat excelent în meciul de la Cluj, conducând fără drept de apel și profitând de replica slabă a adversarilor, mai ales în faza ofensivă. Campioana a avut probleme la procentajele aruncărilor, ratând nenumărate atacuri, de care oaspeții au beneficiat rapid (21-39, min. 19). Înaintea pauzei mari, clujenii au forțat de la trei puncte, dar ratările au persistat, astfel că adversarii au rămas cu un avantaj consistent, după 20 de minute, 24-41.
În sfertul trei, jocul bun al mureșenilor l-a exasperat pe antrenorul de la „U” Mobitelco, Marcel Țenter, care a cerut time-out în minutul 24, la scorul 29-49, după o nouă rundă de ratări ale jucătorilor săi. Două minute mai târziu, fanii clujeni au scandat la adresa arbitrilor, după două decizii controversate, în favoarea oaspeților. Campioana a prins curaj, a mai redus din handicap, 40-51 (min. 30), înaintea sfertului decisiv.
La reluare, ambele echipe s-au întrecut în ratări în primele trei minute, dar cei care nu și-au găsit ritmul au fost tot clujenii (41-64, min. 35). Ei nu și-au revenit până la finalul partidei, în timp ce oaspeții au savurat cu fiecare minut care trecea o victorie meritată și prețioasă, pe terenul campioanei, ce se află la a cincea înfrângere, dar și la cel mai slab meci al sezonului.
BC Mureș rămâne pe locul trei, cu 30 de puncte, după liderul BC Timișoara (32) și Gaz Metan Mediaș (31).
Marcatori:
„U” Mobitelco BT Cluj – Dykes 14 puncte, Paul 13, Krstanovici 12, Mijovici 7, Jones 4, Pop 2, Lagrange 2
BC Mureș – Watson 16 puncte, Cooley 13, Stănescu 12, Pekovici 12, Dumitru 10, Aliaskeyeu 6, Lăpuște 5, Paliciuc 2.
În celelalte meciuri disputate sâmbătă s-au înregistrat rezultatele: CSU Ploiești-CSȘ Giurgiu 86-54, CSU Atlassib Sibiu-BCM U Pitești 65-68, BC Miercurea Ciuc-Gaz Metan Mediaș 78-100 și Dinamo București-Energia Rovinari 81-88.
Partida CSM București-CSM Oradea se va juca duminică, în timp ce meciul dintre SCM U Craiova și Poli Iași a fost amânat.
Liderul Diviziei A, BC Timișoara a „stat” în această etapă, din cauza retragerii formației CS Otopeni din competiție, la finalul turului.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER